Ziua a 15-a: Hai-hui prin a treia* metropolă a SUA

2 aprilie 2011 - urmare

Ne reunim ca grup în holul de la parter, la ora locală 10.00 (paranteză: hotelul este situat în partea centrală a orașului Chicago, în zona "zgârie-norilor"; peste stradă de "noi", adică de ClubQwarters Hotel, unul dintre junii "zgârie-nori" ai metropolei a pohtit acum trei ani (prin proprietarul** său, un cunoscut miliardar, al cărui nume nu contează) să fie mai înalt decât Willis Tower, simbolul orașului. Nu i s-a aprobat, iar construcția (întâia din primul video de mai jos) a fost înfăptuită la scară ceva mai redusă. Eu și colegul meu de cameră stăm "doar" la etajul 18; unii colegi, mai norocoși, au prins camere la etajul 33 și cu vedere spre râu!). De la noi din cameră se văd niște "zgârie-norișori" de cca. 250 m înălțime, unul deosebit de frumos, cu acoperișul parcă aurit ziua și iluminat feeric în timpul nopții (mai jos e zoom-it până la 8X):

Avem întâlnire cu un român de ispravă, pe placul meu "din prima": Mircea, clujean de-al Sorinei Stanca, directoarea BJ Cluj, membru al grupului nostru. Când facem cunoştinţă, îi zic scurt  și direct, după ce facem prezentările: Aha, deci tu eşti Mircea! Da, -mpărate! - îmi răspunde, tot instinctual, şi îmi e de ajuns, deocamdată.  Mircea s-a oferit să ne fie ghid astăzi, în acest oraș în care nu cunoaștem pe nimeni. Cu el nu mai suntem "ai nimănui", nu mai bâjbâim ca puiu-n lână, cum se zice în Ardeal, unde m-am născut. Ciudat de complex sentiment, mai ales trăit în altă dimensiune decât cea din relația noastră cu studenții, masteranzii și doctoranzii români din Champaign-Urbana, de-acum americani...
Mircea ne pune la curent (mie, unuia, îmi e de mare folos) cum stau lucrurile în acest oraș, care-i e istoria (adevărată, percepută de membrii comunității lui, nu cea "oficială"), care e situația lui politică, de ce fel de primar e condus (a fost un primar ticălos, care a amanetat pe arginți puțini viitorul orașului, concesionând terenuri exact ca-n România; din fericire, a pierdut alegerile și a fost înlocuit de cetățeni, prin vot, cu un primar afro-american, susținut și de președintele Obama, de la care așteptările sunt încă mari) ... ce e de vizitat, unde putem putem mânca, de unde putem face cumparaturi (colegii români mă percep ca pe un "șopingist" incurabil) la prețuri pentru buzunarele noastre etc. și ne spune multe alte lucruri care trebuie a fi știute, fie şi doar pentru sine...

În fața hotelului:

E zi însorită în Chicago şi e plăcut, doar suntem în luna pomilor înmuguriți. Într-un frumos parc, cu mii de copii și vârstnici, ieșiți la o gură de aer proaspăt:

Pe faleza dinspre oraș a lacului Michigan:

Pe faleza de peste golf (s-a adeverit ceea ce mi-a spus Mircea, că aici e o vorbă: "Stai 20 de minute, să vezi cum e vremea!"):

Album foto 2 aprile 2011, Chicago.

*

Amânăm "pentru mâine" vizitarea Muzeului de Artă Contemporană, pentru care ar trebui să stăm la o coadă destul de lungă și să plătim fiecare nu știu exact câți dolari, după care să avem program ghidat fix două ore, cât durează vizitarea; luăm la picior faleza lacului Michigan, câțiva kilometri, până la extremitatea ei răsăriteană (presupun eu), până în locul din care Willis Tower și ceilalți "zgârie nori" (care îmi plac atât de mult, mă fascinează de-a dreptul, pentru că sunt o veritabilă dovadă a geniului Ingineriei tehnice și Arhitecturii) pot fi admirați în toată splendoarea lor...

La "punctul extremis" de peste golf al Michigan Lake, de unde se văd cel mai bine toți "zgârie norii", după ce facem foto & video și cumpărăm suveniruri pentru cei dragi de acasă (pe care abia așteptăm să-i revedem - deja par "infinituri" de când suntem pe aici), ne dorim să vizităm - iarăși la recomandarea lui Mircea -  Aquarium-ul. Rămân profund impresionat, nu mi-aș fi putut imagina așa ceva: sute, poate peste 1.000 de oameni, în "serpentine" civilizate; nu văd posibil în România ca atâta lume să aștepte la coadă, inclusiv cu copii mici, decât cel mult în caz de competiție sportivă ori dacă s-ar anunța "ajutoare" sau oarece pomană electorală de la partidul de guvernământ (indiferent care ar fi el)...

Cum nici aici nu ni se arată, din cauza cozii imense, să "scăpăm" de cca. 30 $ fiecare, nu mai vizităm nici Aquarium-ul. E mult trecut după prânz, ne este foame şi începem să-i facem aluzii lui Mircea, referitor la "locația" în care am putea "gusta" ceva...

Suntem prea mulţi pentru a ne îmbarca în cele 4 taxi-uri din staţie, deci ne rămâne "rata".  Preferăm să urcăm ultimii, după ce Mircea îl întreabă pe şofer dacă circulă spre Centru. Îi urmărim cu privirile pe localnici şi pe turişti, în timp ce-şi plătesc transportul; ne interesează unde-şi pun cele două bancnote de câte un $ + moneda de 1/4$.   Învăţ rapid mişcarea (bancnotele se pun undeva, banuţii  - altundeva, toți cei 2,25 USD intră în aceeași cutie transparentă și sigilată, fără să primim bilete); am timp să văd "periferic": șoferul, un "afro-american" tânăr, nu se concentrează atât pe banii pe care îi introducem în cutie, cât pe colegele noastre europence, românce...; mă vede că-l văd (Mircea cred că i-a spus că suntem grup) și râde complice, cu dinții albi ai negrilor plăcuți...

Ajungem în Centru. Mircea ne întreabă, delicat, ce (unde) vrem să mâncăm. Până la urmă, pentru că ne hotărâm greu, ne spune explicit că putem mânca și cu 4-5 dolari, și cu 25...

Îi spunem că am prefera să "investim" în prânz "7-8, maxim 10-15 $". 

Cu până în 10 $ (cred), mâncăm toți destul de bine, chiar "pe ghiftuite", și bem și cafea/ răcoritoare, după preferință.

După mâncare și cafea/răcoritoare, colegii români se revigorează și mai mult pentru shoping de anduranță (eu mi-am cam făcut "suma", de-acum cumpăr numai lucruri mai "ușurele", sper să mă "încadrez" fără încă un troler, adică fără griji în plus și fără un cost suplimentar la avioanele din interiorul SUA și pe internațional); prefer să plec spre hotel, să vorbesc la Vâlcea cu cei ce mi-s dragi și să scriu/ upload-ez ceea ce citiți/vedeți/auziți. Îmi iau la revedere de la Mircea, utilizez încă o dată clasicul românesc  "sper să ne revedem - se întâlnește munte cu munte, darămite om cu om!" (sincer îmi doresc să-l revăd pe acest conațional clujean). Plec singur spre "casa mea" temporară din Chicago. 

Când termin de scris și încărcat foto/video, seara târziu aici e dimineață devreme în România. Oare Acasă mai continuă "reforma instituțiilor Statului"??? 

(Valentin Smedescu - Chicago)

__________

* Chicago (pronunțat /ʃə'ka:g‿ou/,  Chicago, cunoscut în engleză și ca „Second City”, the „Windy City”, the „City of Big Shoulders”, și „Chi-town”) este cel mai mare oraș din statul Illinois și al treilea oraș ca mărime din Statele Unite ale Americii, după New York și Los Angeles, având o populație de 2.896.016 locuitori conform recensământului din 2000. Orașul este un centru important financiar și industrial al Americii de Nord, fiind de asemena cunoscut pentru diversitatea sa etnică, dar și pentru importanța sa în rețeaua de transport americană, având al doilea aeroport din SUA ca număr de pasageri, (Aeroportul Internațional Chicago O'Hare), rivalizând doar cu Aeroportul Internațional Atlanta.

Chicago se situează în zona cunoscută în Statele Unite sub numele de Midwestern, „vestul mijlociu”, fiind localizat în partea nord-estică a statului Illinois, care împreună cu zona mai extinsă a orașului, numită Chicagoland, sunt situate pe marginea unuia din Marile Lacuri ce despart SUA și Canada, lacul Michigan. În zona metropolitană Chicagoland trăiesc în jur de 10.000.000 de rezidenți.
Începând cu anul 1833, anul organizării sale ca oraș, Chicago a crescut exploziv dintr-un orășel oarecare al „frontierei” Statelor Unite în așa-numitul „vechiul nord-vest”, într-unul dintre cele mai mari, mai sofisticate și mai influente metropole ale țării și ale lumii. Chicago este orașul unde s-a construit primul zgârie-nori, Home Insurance Building, astăzi fiind capitala arhitecturală, culturală, financiară a „Midwest”-ului american. (sursa - http://ro.wikipedia.org/wiki/Chicago)

___________

**OK, e vorba de Donald Trump

__________________________