Teorie - în prima parte a zilei - în vederea îmbunătățirii capabilităților de lider și în utilizarea acestora în dezvoltarea și sprijinirea bibliotecilor.
Ne predăPrezintă Meg Edwards, consilier coordonator, Școala postuniversitară de Bibliologie și Știința Informării - Universitatea din Illinois. Meg îi coordonează pe tinerii veniți pentru masterat la cunoscuta "postuniversitară" americană la care ne aflăm și noi. Și nu are decât 600 și ceva de studenți!
Fotografii ziua a 18-a.
*
De câteva ori am vrut să scriu despre masa de prânz, pe ca o luăm la Illini Tower, dar n-am găsit destul răgaz. Illini Tower este "tower" în măsura în care, într-o zonă fără clădiri înalte precum e Champaign-Urbana, există totuși câteva edificii care au mai mult de 10 etaje (nu cu mult, însă). Ei bine, Illini Tower are 18, deci este cea mai înaltă clădire din zonă (evident, un "nimic" d.p.d.v. al înălțimii, pe lângă adevăratele turnuri din Chicago).
Clădirea este una de locuințe pentru studenți, cu excepția parterului, amenajat pentru a se servi masa. Într-un spațiu doar cu puțin mai mare decât un teren de tenis de câmp, mii de studenți iau masa în condiții excelente, civilizat și în liniște. Nu mi-aș fi putut imagina că se poate și astfel, mai ales într-un spațiu atât de restrâns. Secretul acestui succes este o organizare fără cusur, completată perfect de înaltul grad de civilizație a celor ce vin să ia masa:
- se intră pe bază de card, prezentat la ușă unei doamne care îl trece printr-un "cititor"; pe fiecare client în parte, doamna îl salută și îi mulțumește că totul e OK, la restituirea cardului; dacă nu ești suficient de atent, doamna ți-o ia înainte, te salută și la ieșire, de parcă îți este recunoscătoare că ai mâncat...
- meniurile, multe, sunt expuse în câteva vitrine deschise: preparate din carne de pui, vită și porc; garnituri, salate în zeci de sortimente, din care se pot face cele mai fanteziste combinații; tot felul de "blaturi" și ingrediente pentru pizza, pe care fiecare și-o "construiește" cum poftește, o dă la microunde și în câteva minute e gata; felurite sortimente de desert - fructe, prăjituri, salate de fructe...
- lângă produsele expuse se află la îndemână farfurii, pahare, căni și tacâmuri
- fiecare alege ce vrea, cât vrea (cât crede că poate consuma) și se așează unde este loc (întotdeauna se găsește loc la mese, pentru că nimeni nu zăbovește mai mult decât trebuie să mănânce); cei cărora mâncarea nu le place, o aruncă și iau altceva; cine mai vrea să mănânce mai mult decât și-a pus în farfurie prima dată, e liber să o facă
- mâncarea este acceptabilă, chiar bună per ansamblu, în orice caz, mult mai apropiată de gusturile noastre și incomparabilă cu cea de la fast-food-urile unde am mâncat când studenții au fost în vacanță și "cantina" a fost închisă
- vasele în care mai este mâncare neconsumată se golesc de către fiecare consumator în două tomberoane precum pubelele, în care se găsește sac de plastic (în acest fel, tomberoanele nu se murdăresc deloc și nu prind miros)
- tacâmurile se pun în niște tăvi, situate deasupra tomberoanelor, cu apă și detergent de vase
- farfuriile goale și paharele/cănile în care mai sunt lichide (cafea normală și decofeinizată, ceaiuri, sucuri răcoritoare) se pun pe o bandă rulantă care le duce direct la spălat
- este liniște, nu se vorbește decât cel mult accidental, între vecinii de masă; cei care vin și mănâncă îmi par preocupați și prezenți mai mult fizic
- cei mai mulți sunt albi - americani și europeni; ca număr, apoi, vin asiaticii, probabil cea mai numeroasă comunitate externă și, în fine, arabii; "afro-americani" aproape că nu există (localul are un angajat negru, care mai strânge cu o cârpă firimiturile rămase pe mese ori mai adună vase uitate)
- dacă unul dintre studenți stă pe gânduri, nehotărât cu privire la ce să aleagă, și chiar dacă blochează o cale de acces, nimeni nu protestează în niciun fel, nimeni nu zice nimic; următorul/ următorii așteaptă civilizat indiferent cât este nevoie; dacă din greșeală atingi pe cineva sau îi stai în cale, imediat respectivul își cere el însuși scuze...
*
Proiectele individuale cu care am candidat la selecția din România s-au transformat aici în proiecte de grup, din 15 au devenit 3. Lucrăm la ele după prânzul de la Illini Tower. Vom lucra la aceste proiecte și mâine și vineri. Pentru înfăptuirea lor, urmează să primim câte o mică finanțare, la întoarcerea în țară.
*
În ultima parte a zilei, într-o altă locație, într-o sală de prezentări, am asistat la prelegerea "Forțele invizibile din Haiti - cum pot ajuta cărțile și cultura procesul de reconstrucție?". Prezentarea a fost susținută de Elizabeth Pierre Louis, coordonatoarea Programului pentru Biblioteci la Fondation Connaissance et Liberte (FOKAL), Haiti. La eveniment, și el dedicat aniversării a 20 de ani de la înființarea Mortenson Center, conducerea Centrului a avut mai mulți invitați de onoare, profesori, studenți și au participat și cei doi frați Mortenson (foto), fiii familiei grației căreia Mortenson Center a fost înființat și continuă să existe:
Fotografii de la prelegerea despre Haiti.
Evenimentul cultural a fost urmat de o recepție, la care n-am rămas, astfel de împrejurări nefiind printre preferatele mele nici în țară...
(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu