Tot zi mohorâtă și friguroasă.
Drumul nostru spre Bibliotecă - locația unde ne desfășurăm activitățile - e compus din trei părți: drum pe jos până la stația de autobuz, drum cu atutobuzul, iarăși drum pe jos de unde ne lasă autobuzul. Toate trei porțiunile de drum durează cam 15 minute, 10-12 mers mai voinicește.
Drumul cu autobuzul arată cam așa:
Autobuzele cu care circulăm sunt foarte "interesante", în sensul că șoferii au libertatea deplină să scurteze ori să schimbe traseele cum vrea volanul lor. Când ne e lumea mai dragă și abia așteptăm să ajungem acasă, șoferul "cumsecade" ne spune că ar fi bine să coborâm întrucât stația în care ne aflăm este cea mai apropiată de Asthon Woods-ul nostru...
Problema asta a incertitudinii traseelor și a lungimii așteptărilor în stații sper să se rezolve de luni încolo, când se întorc studenții din vacanță. În lipsa lor, ni se spune, toate sunt cu fundul în sus pe aici.
Altminteri, autobuzele cu care circulăm sunt curate, șoferii sunt politicoși, unii nici nu se uită la abonamentele noastre (în campus nici nu se arată abonamentul), mașinile sunt dotate cu camere de îregistrare video interioare și exterioare (în interior se înregistrează și audio), astfel că nimic nu poate rămâne în "anonimitate". Uneori, după reguli pe care nu le știm, călătorii de pe aici trag de un cablu aflat pe părțile laterale ale mașinii, energia mecanică e transmisă la un contactor care anunță șoferul, iar acesta oprește autobuzul și între stații. Ca regulă generală, la oprirea în stații se deschide doar ușa șoferului, cea de jumătatea autobuzului fiind deschisă din interior numai de cineva care vrea să coboare.
Autobuzele au motoare puternice, care zumzăie precum ale vehiculelor militare de pe la noi, și evacuează gazele de eșapament deasupra înălțimii lor, nu la nivelul solului. Cele mai noi, când opresc în stație coboară hidraulic sau pneumatic cca 20-30 cm, astfel încât călătorii să poată coborî/urca ușor. După închiderea ușii, autobuzul urcă din nou la înălțimea de "croazieră".
N-am mers atât de mult cu autobuzul de când mă știu...
*
În cadrul programului de astăzi, același trainer-consultant de ieri ne învață despre comunicare, mai ales pusă în corelație cu cele patru stiluri de oameni.
Scurtă secvență:
*
Seara, de la ora 19.00, acasă la noi în Asthon Woods avem programat să fim vizitați de către dr. Hermina Anghelescu, School of Libarary & Information Science, Wayne State University, Detroit, Michigan.
"Dr. A" (așa-i spun studenții de aici, din SUA) este binecunoscută în mediul biblioteconomic românesc, ea participând activ la evenimente ale breslei bibliotecarilor și susținând prelegeri în mai multe biblioteci din țară. Inclusiv noi am invitat-o la Vâlcea, în vara lui 2009, ideea fiind un succes.
"Dr. A" a venit de la Detroit astăzi, participă la mica reuniune românească de aici, dimineață vizităm împreună o comunitate Amish, iar după amiază ne întoarcem la Champaign unde dna Anghelescu ne va face alte prezentări.
Sevență video:
Părăsesc această atmosferă neoficială de două ori, ultima dată definitiv; în apartamentul în care stau împreună cu Vlăduț gătesc friptură de pui la cuptor. Prima dată întorc pulpele dezosate pe partea cealaltă și mă înapoiez la "chef". A doua oară, după ce le întorc iar, mi se pare că-s aproape gata. Mă hotărăsc să mai aștept puțin până carnea se mai rumenește. Mă întind pe pat așa, îmbrăcat, și mă ia o toropeală plăcută-plăcută... Îmi impun să nu adorm, că se arde friptura și încep alarmele să sune la primele firișoare de fum. În fine, opresc cuptorul și îmi zic că dacă tot am mâncat pizza, nu mai mâncăm în seara asta friptură, deci ar fi bine să o pun la rece. Însă e prea fierbinte. Mă mai întind puțin, cu gândul să se răcească tava cât de cât, să o pot pune în frigider. Adorm buștean și visez că este cutremur. Mă ridic, ies în hol și văd ușa camerei lui Vlăduț închisă. Mă uit la ceas - 0.52, mă uit în cuptor, friptura nu mai e, o pusese Vlăduț în frigider. Îmbrac pijamaua și mă pun în pat pentru a dormi civilizat, ca oamenii. Dimineață îl întreb pe dragul de Vlăduț de ce nu m-a trezit când a venit în apartament. "Dormeai așa buștean, de parcă trăsesei la jug..." - îmi răspunde candid...
(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu