Ziua a opta: prima bibliotecă publică americană vizitată; acasă la Amish

26 martie 2011 - urmare

Dis-de-dimineață vin și ne iau din Asthon Woods cele două microbuze care ne-au așteptat și la aeroport, în urmă cu o săptămână. Mergem pentru prima dată să vizităm o bibliotecă publică americană, neuniversitară, o bibliotecă mică, districtuală. Ne însoțește dna Hermina Anghelescu, venită - am văzut din episodul de ieri - din Detroit-Michigan în vederea prezentărilor pe care le avem azi după amiază, când ne vom întoarce în Champaign.

Călătorim vreme de cca. o oră și jumătate prin zonă de câmpie cât vezi cu ochii. Terenul este fie arat și semănat, fie nearat încă (se văd cocenii rămași după recolta trecută de porumb). În unele zone, puține, sunt tarlale verzi, probabil cu plante furajere care vor fi cosite.



Încet-încet, avansăm tot mai mult în interiorul unui teritoriu locuit de comunitatea Amish; vedem din ce în ce mai multe trăsuri pe șosea, pe o bandă de circulatie doar cu putin mai lată decât cele pentru biciclete:




Ajungem în orășelul Arthur, cu o populatie de cca 8.500 de locuitori și ne oprim direct la bibliotecă:


 

Ne întâmpină directoarea Bibliotecii, care știe de vizită. Începe să ne prezinte Arthur Public Library:





 









În afara a ceea ce reiese din materialele video: 
- remarc o bibliotecă modernă, frumoasă, bine dotată și utilată 
- serviciile tradiționale de împrumut carte/ u.b. electronice/s.a. sunt completate de posibilități de comunicare electronică, multiplicare, scanare etc. 
- biblioteca nu are abonamente la baze de date și, în general, la resurse electronice, dar "urgențele" sunt rezolvate de directoare cu ajutorul fiicei și soțului
- bugetul anual de achiziții al acestei biblioteci este de cca. 20.000 $
- banii provin din taxele locale pe proprietate și constituie procent din bugetul public al orașului
- consiliul local hotărăște dacă biblioteca primește buget maximul permis de lege, adică 0,17% din bugetul local; oricare ar fi hotărârea administrației finanțatoare, bugetul bibliotecii nu poate fi sub 0,12% din bugetul public
- cetățenii hotărăsc prin referendum dacă acceptă taxe suplimentare pentru dezvoltarea bibliotecii ori a unor servicii ale acesteia
- directoarea spune că biblioteca are sprijinul comunității, aceasta este cunoscută și apreciată de localnici, nici nu are nevoie să-și promoveze serviciile
- "oglinda" activității instituției o constituie "documentele circulate", și nu numărul cetățenilor care vin la bibliotecă
- utilizatorii serviciilor bibliotecii pot împrumuta u.b. pentru întreaga familie
- cu destulă dificultate aflu ceva ce mă interesa mult: cât la sută din membrii comunității vin la bibliotecă? 
La Biblioteca Publică Arthur-Illinois vin, după spusele directoarei, cca. 20% dintre cetățeni (cu precizarea că aceștia împrumută pentru mai mulți, nu se știe pentru câți).
 *
După vizita la Biblioteca Publică din Arthur intrăm contra-cronometru în câteva magazine profund "marcate" de specificul culturii Amish. Un obiect fragil pe care îl cumpăr dintr-un magazin îmi este învelit într-o pagină de ziar fără niciun fel de complex... 
*
Ne urcăm din nou în microbuze și mergem să vizităm o familie Amish. Pe drum, în afara deja obișnuitelor trăsuri închise, a îmbrăcăminții specifice membrilor acestei comunități și a bărbilor bărbaților, vedem alte și alte terenuri cultivate cât vezi cu ochii..
Mă surprinde neplăcut modul în care văd că sunt ținute animalele, în țarcuri pline de bălegar și noroi. Caii și vitele, că altceva n-am văzut, sunt animale slabe și murdare încât provoacă milă...

 

Ajungem la familia Amish pe care avem în program să o vizităm și suntem primiți înăuntru împreună cu încă două grupuri mai mici decât al nostru, unul de nemți, altul de americani. Gazda, cu veritabile veleități de ghid, ne povestește cum trăiesc și ne prezintă casa. Ne dă voie să fotografiem, însă "fără oameni", cum îs regulile lor. Cei trei copii stau cuminți în fotoliile lor din living, în apropierea sobei care dogorește încălzind toată casa, inclusiv etajul. Le dăm câte un dolar și ne mulțumesc frumos.







În beciul casei văd pentru prima dată în viață o mașină de spălat rufe care funcționează pe aer comprimat. Legat de asta, nu-mi explic ce fel de credință este aceea care le interzice Amish-ilor să folosească energia electrică furnizată pe rețea, dar le permite să producă curent electric cu ajutorului unui generator de curent electric necesar unui compresor care comprimă aerul, iar acesta urnește mașina de spălat și stors...

 


Totuși, și Amish-ii mai fac progrese. Anual, înaltele lor fețe bisericești le mai dau voie la câte un mic "păcat": de pildă relativ recent li s-a permis să treacă la iluminarea pe bază de propan, iar un membru al comunității, care are propria lui firmă de construcții, are chiar dreptul la telefon mobil!!!
*
De la Amish-ii aceștia plecăm la alți Amish, unde urmează să luăm prânzul, una dintre atracțiile cu care, ni s-a spus, vom fi răsfățați, fiind vorba de ceva rarissim în SUA: mâncare gătită în casă!
Prima dezamăgire: casa noilor gazde este în mijlocul unui câmp cu coceniște. A doua: trei mârțoage de cai, într-un țarc la fel de plin de bălegar. A treia: pentru că am ajuns prea devreme, gazdele ne lasă să așteptăm în mașini (bate vântul și e frig pătrunzător) peste o jumătate de oră...
În fine, intrăm la ora stabilită (nu vine nimeni să ne invite), urcăm la etaj, împreună cu nemții și americanii care au mers mers în spatele nostru, cu două autoturisme și un microbuz. Ne așezăm toți la masă, urmează "ritualul" trecerii vaselor din mână-n mână, pentru ca fiecare să-și pună cât poate mânca. Două "circuite" face inclusiv farfuria cu felii de pâine, câte una de persoană. Prăjituri, unt sărat, piure de cartofi și "terci" de fasole cu jumări de porc (presupunem noi), carne de pasare și felii de șuncă, teoretic "de Praga", ambele sortimente prăjite. Apă, cafea și un soi de limonadă. Un gust infernal: mâncărurile sunt ele pregătite în casă, cu efort și dedicare, dar toate alimentele sunt cumpărate de la supermarket!!!
Văd, într-o vitrină neîncuiată niște "jucării" dintr-un domeniu ce mă pasionează tare: trei arme de foc - două carabine și o pușcă cu alice. Ambele carabine, una bolt action, cealaltă semiautomată, au lunete. Bolt action-ul are pat compozit, ceea ce mă surprinde total într-o casă prin definiție "conservatoare". Arma cu alice este o semiautomată, cu țeavă cal 12, lungă cât o zi de post. Mă întreb unde este lever action-ul tipic american...

Cel puțin în comunitatea Amish în care am fost noi, lucrurile stau îngrozitor de departe de "realitatea" filmelor americane...

Album foto ziua a opta.

(Valentin Smedescu - Arthur)
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu