Aproape de miezul nopții din Illinois (dimineața din România). Rebegiți de frigul din autobuz (americanii îs mari consumatori de aer condiționat), după mai bine de 24 de ore de nesomn avem bucuria să fim întâmpinați la Willard Airport de gazde bune: doamnele americance de la Mortenson Center și Claudia Șerbănuță, româncă, nume cunoscut în comunitatea virtuală a bibliotecarilor (Claudia se află la doctorat chiar aici, în Champaign-Urbana, la Graduate School of Library and Information Science/University of Illinois). Grijulii, gazdele ne recuperaseră și transportaseră deja la apartamente bagajele de cală, ajunse la aeroport cu niște ore înaintea noastră. Microbuzul care ne așteptă ne duce "acasă", pierd vreo oră cu conexiunea care nu vrea și pace, după care ne pregătim sumar de un scurt somn; urmează un program dens care va începe chiar în această dimineață, adică în foarte scurt timp.
*
Dorm mai puțin de 4 ore. "Ceasul biologic" mă trezește ca în diminețile de la Vâlcea și de oriunde pe "fusul nostru". Afară e încă întuneric. De această dată reușesc să mă conectez din prima la Internet, setez pe laptop și noul fus orar, citesc câteva noutăți din țară, vad un calup de știri TV, răspund la niște mesaje și realizez că Soarele răsare și îmi intră în cameră exact ca în dormitorul de acasă. Iar jaluzelele sunt identice!!!
*
Mergem pentru cumpărături la un supermarket din apropiere. Ne deplasăm cu aceleași două microbuze puse la dispoziție de către gazde (deși în fiecare dintre mașini am putea încăpea toți pe locuri cu scaune, licența de transport cică nu dă voie să fim mai mulți de 15).
*
Gazdele ne conduc apoi la o firmă de transport în comun, care ne eliberează tuturor legitimații de călătorie de tip card, valabile pe toate liniile de transport în comun din zonă. Avem posibilitatea să vedem și alte zone ale orașului.
*
În Centrul Champaign-ului, pe la orele prânzului, descopăr versiunea americană a ceea ce numim în România cocalarul de trafic: e foarte brunet și stă la semafor cu geamurile mașinii coborâte; dinăuntru se revarsă pe străzi o cantitate de decibeli de vreo 10.000 de ori mai mare decât ar fi suficient; cocalarul american are aceeași atitudine socială și aceeași poziție la volan ca și confratele român, are același zâmbet inteligent, până și scrumul țigării e scuturat la fel; "muzica" abordează mesaje puțin diferite, însă asta nu cred că-i deosebește, ci mai degabă îi înfrățește, perpetuându-le la infinit specia făr' de frontiere...
*
La la Graduate School of Library and Information Science avem o video-conferință de o oră și jumătate cu dna Hermina Anghelescu, aflată la Detroit:
*
Întors "acasă", ispita de a mânca sănătos - care oricum mă bântuia îndestul încă de pe timpul "meal"-urilor de zbor, cu gust și miros incerte - devine mult prea insistentă pentru a o ignora. Mă hotărăsc să profit numaidecât de competențele-mi culinare, de produsele pe care le-am cumpărat de la supermarket și de electrocasnicele cu care este dotat apartamentul în care stăm. Gătesc piepturi de pui cu cartofi și legume muuulte, la tavă înăbușită, iar rețeta îmi iese excelent (cel puțin așa mă încurajează Vlăduț, colegul meu de apartament, care îmi zice că n-a mai mâncat așa bine de când era acasă la el, la Târgoviște)...
(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)
.
Am calatorit virtual cu avionul prin intermediul celor 190 de fotografii parca !!!!
RăspundețiȘtergere