Așa cum în 17 martie a.c. mi se părea potrivit să fac introducerea acestui jurnal printr-o postare numită Începutul, în seara de 1 Mai 2011 - la exact două săptămâni de la întoarcerea acasă - găsesc nimerit să intitulez prezenta postare "THE END...". Nu e vorba - din fericire - decât de sfârșitul extraordinarei călătorii și experiențe pe care le-am avut și despre care am scris cât și cum am putut în prezentul blog...
Prin acest "END", încerc așadar să formulez cât pot de succint câteva concluzii referitoare la ...dar mai bine vedeți în continuare la ce.
Despre bibliotecile americane, publice și universitare:
- sunt în același timp “pietre de temelie”, “stâlpi de susținere”, “chei de boltă” ale societății americane
- aproape că niciodată n-au nevoie să-și facă “reclamă”, nici măcar “să-și comunice colecțiile” (poate doar pe măsură ce acestea sunt înnoite, dar atunci utilizatorii bibliotecilor constată ei înșiși schimbările): americanii știu că așa cum există instituția șerifului, școala, spitalul, echipa locală de fotbal american/ baschet etc., există – trebuie să existe – și biblioteca; instituția Bibliotecă (publică și universitară) este – probabil – la fel de înrădăcinată în cultura americană și de reprezentată în mentalul colectiv precum este la noi Biserica ortodoxă (n-am găsit altă comparație, mi se pare cea mai sugestivă)
- bibliotecile publice americane sunt susținute de către comunitățile pe care le deservesc, pentru că americanii conștientizează câtă nevoie au de biblioteci
- “deasupra” conducerilor executive ale bibliotecilor publice nici nu este de imaginat să existe ingerințe politice: “board”-urile care aprobă bugete, investiții etc. și hotărăsc în privința chestiunilor importante sunt alcătuite din oameni cunoscuți și respectați în comunitate, votați și neremunerați (desfășoară activități pe bază de voluntariat)
- bibliotecile sunt spațioase, curate, dotate cu mobilier funcțional, echipamente IT; aproape peste tot este prezent “conceptul” ca totul să fie la vedere, cât mai ușor de găsit de către utilizatori; dacă, la noi, încă funcționează “regula” cărților aflate în depozite și cel mult pe rafturi cu acces direct (în care cărților li se văd însă doar cotoarele), aproape peste tot în bibliotecile americane, mai ales în secțiile pentru copii, este întâlnit frecvent stilul de expunere caracteristic librăriilor: carte expusă pe raft cu întreaga copertă spre publicul care să o vadă
- indicatorul principal al activității bibliotecilor publice americane este numărul de unități de bibliotecă circulate; u.b. care nu sunt solicitate, în primul rând că nu sunt achiziționate, iar dacă cititorii își pierd pe parcurs interesul pentru ele, sunt eliminate din colecții fără nicio “remușcare” (unele sunt vândute publicului, la prețuri mici, de către voluntari ai bibliotecii)
- bibliotecile americane au înțeles demult un lucru nici măcar discutat serios la noi: cât de importantă este asocierea acestor instituții, punerea în comun a resurselor lor, în beneficiul publicului
- medii anuale de 10-12 u.b. consultate/ cap locuitor al comunității deservite de bibliotecă și 50, 60, chiar 70% (precum în Oak Park Public Library) procent din comunitate care vine la bibliotecă nu sunt deloc fanteziste
- cu toată criza, n-am întâlnit pe nicăieri situații în care să se facă “economie” la utilități, consumabile etc.: în toate spațiile funcționează aer condiționat și sunt bine iluminate, scări rulante oprite n-am văzut pe nicăieri, de asemenea n-am văzut toalete fără săpun, hârtie și prosoape igienice, instalații de uscat mâinile spălate s.a.m.d…
- în bibliotecile americane am întâlnit interes și preocupare pentru constituirea și dezvoltarea de colecții ce țin de istoria locală.
- bibliotecile publice americane sunt susținute de către comunitățile pe care le deservesc, pentru că americanii conștientizează câtă nevoie au de biblioteci
- “deasupra” conducerilor executive ale bibliotecilor publice nici nu este de imaginat să existe ingerințe politice: “board”-urile care aprobă bugete, investiții etc. și hotărăsc în privința chestiunilor importante sunt alcătuite din oameni cunoscuți și respectați în comunitate, votați și neremunerați (desfășoară activități pe bază de voluntariat)
- bibliotecile sunt spațioase, curate, dotate cu mobilier funcțional, echipamente IT; aproape peste tot este prezent “conceptul” ca totul să fie la vedere, cât mai ușor de găsit de către utilizatori; dacă, la noi, încă funcționează “regula” cărților aflate în depozite și cel mult pe rafturi cu acces direct (în care cărților li se văd însă doar cotoarele), aproape peste tot în bibliotecile americane, mai ales în secțiile pentru copii, este întâlnit frecvent stilul de expunere caracteristic librăriilor: carte expusă pe raft cu întreaga copertă spre publicul care să o vadă
- indicatorul principal al activității bibliotecilor publice americane este numărul de unități de bibliotecă circulate; u.b. care nu sunt solicitate, în primul rând că nu sunt achiziționate, iar dacă cititorii își pierd pe parcurs interesul pentru ele, sunt eliminate din colecții fără nicio “remușcare” (unele sunt vândute publicului, la prețuri mici, de către voluntari ai bibliotecii)
- bibliotecile americane au înțeles demult un lucru nici măcar discutat serios la noi: cât de importantă este asocierea acestor instituții, punerea în comun a resurselor lor, în beneficiul publicului
- medii anuale de 10-12 u.b. consultate/ cap locuitor al comunității deservite de bibliotecă și 50, 60, chiar 70% (precum în Oak Park Public Library) procent din comunitate care vine la bibliotecă nu sunt deloc fanteziste
- cu toată criza, n-am întâlnit pe nicăieri situații în care să se facă “economie” la utilități, consumabile etc.: în toate spațiile funcționează aer condiționat și sunt bine iluminate, scări rulante oprite n-am văzut pe nicăieri, de asemenea n-am văzut toalete fără săpun, hârtie și prosoape igienice, instalații de uscat mâinile spălate s.a.m.d…
- în bibliotecile americane am întâlnit interes și preocupare pentru constituirea și dezvoltarea de colecții ce țin de istoria locală.
Despre bibliotecarii americani:
– lucrează cu convingerea că sunt în slujba comunității, că sunt utili, chiar indispensabili satisfacerii unor nevoi de bază ale semenilor
- studiile postuniversitare de specialitate ale bibliotecarilor sunt regula, și nu excepția
- directorii și cei care conduc biblioteci mai mari ori mai mici nu se bazează decât în anume proporții (uneori foarte restrânse!) pe bibliotecari cu normă întreagă; la nivelul bibliotecilor americane, sunt finanțate de către administrația tutelară de exemplu “X norme de bibliotecar”, însă cele mai multe dintre aceste norme sunt aproape întotdeauna alcătuite dintr-o multitudine de mici norme pentru colaboratori part time ai bibliotecii; această flexibilizare a personalului și programului lui de activități este cât se poate de benefică pentru instituție, bibliotecarii și cei care lucrează pentru bibliotecă sunt într-o permanentă competiție de “mai bine”, inclusiv cu ei înșiși și cu limitele lor;
- pentru că directorii și conducătorii de biblioteci își fac bine treaba, de cele mai multe ori se “subînțelege” că au sprijinul total al “board”-ului care veghează ca la bibliotecă toate să se înfăptuiască și să fie în interesul comunității
- există situații când sunt angajați bibliotecari doar pe considerentul unei anume nevoi a unui segment din comunitate: cel mai sugestiv exemplu este cel al unui fost paznic al unei biblioteci – membru „dezgheţat” al unei minorități etnice – căruia i s-a oferit un job la bibliotecă special pentru a-i atrage către aceasta pe membrii comunității lui, de care bibliotecarii nu se puteau “apropia” fiindcă nu le cunoșteau limba (“minoritarii”, în special șomeri, soții și copii de emigranți, nu veneau nici ei la bibliotecă din cauză că nu erau vorbitori de engleză).
– lucrează cu convingerea că sunt în slujba comunității, că sunt utili, chiar indispensabili satisfacerii unor nevoi de bază ale semenilor
- studiile postuniversitare de specialitate ale bibliotecarilor sunt regula, și nu excepția
- directorii și cei care conduc biblioteci mai mari ori mai mici nu se bazează decât în anume proporții (uneori foarte restrânse!) pe bibliotecari cu normă întreagă; la nivelul bibliotecilor americane, sunt finanțate de către administrația tutelară de exemplu “X norme de bibliotecar”, însă cele mai multe dintre aceste norme sunt aproape întotdeauna alcătuite dintr-o multitudine de mici norme pentru colaboratori part time ai bibliotecii; această flexibilizare a personalului și programului lui de activități este cât se poate de benefică pentru instituție, bibliotecarii și cei care lucrează pentru bibliotecă sunt într-o permanentă competiție de “mai bine”, inclusiv cu ei înșiși și cu limitele lor;
- pentru că directorii și conducătorii de biblioteci își fac bine treaba, de cele mai multe ori se “subînțelege” că au sprijinul total al “board”-ului care veghează ca la bibliotecă toate să se înfăptuiască și să fie în interesul comunității
- există situații când sunt angajați bibliotecari doar pe considerentul unei anume nevoi a unui segment din comunitate: cel mai sugestiv exemplu este cel al unui fost paznic al unei biblioteci – membru „dezgheţat” al unei minorități etnice – căruia i s-a oferit un job la bibliotecă special pentru a-i atrage către aceasta pe membrii comunității lui, de care bibliotecarii nu se puteau “apropia” fiindcă nu le cunoșteau limba (“minoritarii”, în special șomeri, soții și copii de emigranți, nu veneau nici ei la bibliotecă din cauză că nu erau vorbitori de engleză).
Câteva lucruri care m-au mai impresionat în mod deosebit în bibliotecile americane:
- în SUA, cel puțin în bibliotecile Universității din Illinois, se învață și se citește cum nu mi-aș fi imaginat că este posibil
- în prima săptămână în care am avut cursuri am tot văzut în biblioteca sediului central al Universității imense spații pustii (zeci de mii de metri pătrați de săli cu computere, birouri, canapele, fotolii, saltele etc.) mi-am zis că au fost “investiții degeaba”; în prima zi din a doua săptămână și ulterior, mereu – după întoarcerea studenților din vacanță – rămâneam fără grai: în multele locații în care am aveam cursuri ori vizite sau pe care le traversam către multele noastre destinaţii, am văzut permanent mii de studenți, masteranzi și doctoranzi – la computere, la birouri (cu laptop-uri personale, cărţi, caiete etc.), pe canapele și fotolii, pe saltele și direct pe jos, în cele mai inimaginabile poziții; învățând, citind, lucrând – imperturbabili de parcă întreaga lor viață ulterioară depindea de ceea ce făceau în acel moment...
- în secția pentru accesul publicului la Internet a Chicago Public Library am văzut, într-o sală imensă, multe sute de adulți laolaltă, toți la computere, ca o uriașă armată complet tăcută și parcă tristă; mai târziu, am întrebat-o pe doamna care ne era ghid ce este cu acei oameni, de ce vin și zăbovesc mult și în număr atât de mare la computerele din biblioteca publică; n-au computere și conexiune acasă la ei?; răspunsul a fost că într-un oraș așa mare precum Chicago sunt foarte mulți şi cei care nu-și permit computer și conexiune internet acasă; de multe ori nu au nici pâinea cea de toate zilele iar foarte mulți dintre cei pe care i-am văzut - ni s-a spus - nu au case și nu au slujbe! Dar vin la bibliotecă! - remarc eu.
- în SUA, cel puțin în bibliotecile Universității din Illinois, se învață și se citește cum nu mi-aș fi imaginat că este posibil
- în prima săptămână în care am avut cursuri am tot văzut în biblioteca sediului central al Universității imense spații pustii (zeci de mii de metri pătrați de săli cu computere, birouri, canapele, fotolii, saltele etc.) mi-am zis că au fost “investiții degeaba”; în prima zi din a doua săptămână și ulterior, mereu – după întoarcerea studenților din vacanță – rămâneam fără grai: în multele locații în care am aveam cursuri ori vizite sau pe care le traversam către multele noastre destinaţii, am văzut permanent mii de studenți, masteranzi și doctoranzi – la computere, la birouri (cu laptop-uri personale, cărţi, caiete etc.), pe canapele și fotolii, pe saltele și direct pe jos, în cele mai inimaginabile poziții; învățând, citind, lucrând – imperturbabili de parcă întreaga lor viață ulterioară depindea de ceea ce făceau în acel moment...
- în secția pentru accesul publicului la Internet a Chicago Public Library am văzut, într-o sală imensă, multe sute de adulți laolaltă, toți la computere, ca o uriașă armată complet tăcută și parcă tristă; mai târziu, am întrebat-o pe doamna care ne era ghid ce este cu acei oameni, de ce vin și zăbovesc mult și în număr atât de mare la computerele din biblioteca publică; n-au computere și conexiune acasă la ei?; răspunsul a fost că într-un oraș așa mare precum Chicago sunt foarte mulți şi cei care nu-și permit computer și conexiune internet acasă; de multe ori nu au nici pâinea cea de toate zilele iar foarte mulți dintre cei pe care i-am văzut - ni s-a spus - nu au case și nu au slujbe! Dar vin la bibliotecă! - remarc eu.
Câteva lucruri care m-au mai impresionat în timpul călătoriei și a lunii petrecute în SUA:
- sentimentul că – spre deosebire de noi, românii – toți reprezentanții altor nații cu care am interacționat nu doar că au reguli, dar le și respectă
- americanii sunt o națiune civilizată, au toate motivele să fie mândri de țara lor și să fie patrioți cum îi vedem în filme
- sistematizarea orașelor Londra și Chicago, în/din care am aterizat/decolat ziua, pe vreme fără ceaţă (ca şi în Bucureşti, Champaign, Austin şi Dallas) şi le-am văzut în tot „spectacolul” lor
- extraordinarele mașinării care sunt avioanele de pe rutele dintre Europa și SUA: sunt sigur că și dacă aș face ani de zile “naveta” între aeroporturi de pe cele două țărmuri ale Atlanticului, de fiecare dată aș fi profund impresionat de realizările tehnice ale geniului uman (mai ales raționând că “banalul” zbor cu avionul transatlantic nu este decât un exemplu de parte vizibilă a aisbergului științei și tehnologiei aplicate de națiunile dezvoltate ale lumii…)
- consolarea amară că – deși multe ne lipsesc, nouă, românilor, ca națiune (în primul rând conducători luminați, care să dea prioritate absolută instrucției publice, promovării meritocrației şi Legii) – avem o țară binecuvântată cu resurse, relief și peisaje cum n-am văzut – așa s-a întâmplat, pur și simplu – în peste 23.000 de km de zbor și călătorie “pe rutier” în interiorul SUA…
- sentimentul că – spre deosebire de noi, românii – toți reprezentanții altor nații cu care am interacționat nu doar că au reguli, dar le și respectă
- americanii sunt o națiune civilizată, au toate motivele să fie mândri de țara lor și să fie patrioți cum îi vedem în filme
- sistematizarea orașelor Londra și Chicago, în/din care am aterizat/decolat ziua, pe vreme fără ceaţă (ca şi în Bucureşti, Champaign, Austin şi Dallas) şi le-am văzut în tot „spectacolul” lor
- extraordinarele mașinării care sunt avioanele de pe rutele dintre Europa și SUA: sunt sigur că și dacă aș face ani de zile “naveta” între aeroporturi de pe cele două țărmuri ale Atlanticului, de fiecare dată aș fi profund impresionat de realizările tehnice ale geniului uman (mai ales raționând că “banalul” zbor cu avionul transatlantic nu este decât un exemplu de parte vizibilă a aisbergului științei și tehnologiei aplicate de națiunile dezvoltate ale lumii…)
- consolarea amară că – deși multe ne lipsesc, nouă, românilor, ca națiune (în primul rând conducători luminați, care să dea prioritate absolută instrucției publice, promovării meritocrației şi Legii) – avem o țară binecuvântată cu resurse, relief și peisaje cum n-am văzut – așa s-a întâmplat, pur și simplu – în peste 23.000 de km de zbor și călătorie “pe rutier” în interiorul SUA…
(Valentin Smedescu – America bibliotecarului NEcenusiu – ultima postare)
