Ziua a 26-a: Formidabilă lecție predată de bibliotecarii americani

13 aprilie 2011 - urmare

Suntem în prima zi a Texas Library Association Annual Conference. Încă de la primele ore ale dimineții, către Austin Convention Center afluiesc mii de oameni; practic, o mare de tricouri roșii.
La parterul uriașului centru de expoziții, într-una din "cămăruțele" cam cât o sală a sporturilor de pe la noi, participanții la conferință sunt așteptați de birouri de înregistrare în funcție de prima literă a numelui. Fiecăruia i se printează ecuson, care se înmânează împreună cu broșurica-program și alte informații tipărite, toate în suport care se agață de gât, la vedere. Numele mici sunt scrise cu litere mai mari, încât văd și de la 10 m cum se numesc ceilalți.  După ajutorul primit la înscriere din partea Claudiei - care ne este de tot mai mare sprijin în tot ce întreprindem pe aici - nu pot să nu consemnez susținerea necondiționată de care ne bucurăm din partea lui Susan*. The associate director of the Mortenson Center ne duce la un alt ghișeu din zecile organizate în marea sală de primire a participanților, unde primim cocarde cu autoadeziv de prins pe ecusoane. Pe ele scrie International Coleague și tot cu litere aurii pe fond de mai multe culori se află combinate sub formă de siglă inițialele TLA (Texas Library Association - http://www.txla.org/). Suntem îndrumați și urcăm cu scări rulante spre etajul al patrulea al complexului, unde a început sesiunea generală de discursuri, oferirea de distincții unor bibliotecari cu merite deosebite etc. În semi-întunericul sălii imense disting rânduri-rânduri cu mii de oameni pe scaune (peste 4.000, potrivit organizatorilor), care ascultă în liniște ce spun vorbitorii, însă reacționează ca la un semn, spectaculos precum în adunările electorale americane, când afirmații, glume ori întrebări retorice din discursuri le ating coarda sensibilă. Scena cu tribuna de la care se vorbește are în laterale două uriașe ecrane, pe care sunt proiectate chipurile amplificate ale vorbitorilor și, secvențial, imagini cu asistența entuziasmată (neumblat cum sunt, ca mulți modești bibliotecari români, eu nu am mai întâlnit așa ceva decât la Gala Premiilor în Educație - mă refer la ceea ce s-a văzut din sală, nu din transmisia on-line). 
Cel mai așteptat moment este cel al discursului actriței Jamie Lee Curtis, fiica legendarilor Tony Curtis și  Janet Leigh . Bunicii săi dinspre tată au fost evrei din Ungaria și au emigrat în SUA.
Jamie este cunoscută aici pentru implicarea în activități social-filantropice și pentru preocupările sale în favoarea cărților și a bibliotecilor (este și autoarea a 10 volume pentru copii). Organizatorii TLA au invitat-o pe Jamie să susțină cauza bibliotecilor și a bibliotecarilor, în această perioadă tulbure, de criză, în care nimeni nu mai știe încotro să direcționeze banii publici, tot mai insuficienți...


Discursul actriței Jamie Lee Curtis este cel mai lung, de peste 30 min. (imi pare rău că n-am putut filma tot), însă evident pe gustul bibliotecarilor texani:








*
După sesiunea de discursuri generale, miile de participanți se "auto-distribuie" după preferințe în zecile de săli mai mici (ce mici îmi par acestea acum, deși sunt cu sute de scaune!) în care au loc prezentări și comunicări de specialitate. Optez pentru majoritatea prezentărilor de la secțiunea "Virtual reference/ To Consort or Not"...


*

Rebegit de aerul condiționat din sală (e atât de rece, încât mă dor dinții!), la un moment dat ies pe hol să mă încălzesc puțin și să-mi iau o cafea mare și fierbinte. Îmi amintesc că n-am filmat sala mare în care se înregistrează participanții la Conferință și cobor la parter, să-mi fac datoria de "reporter-cameraman":



Din locul special amenajat pentru vânzarea de suvenire și alte obiecte personalizate bibliotecărește îmi cumpăr o insignă "Texanii iubesc bibliotecile" și mă consider îndreptățit să mi-o prind în piept.

Cum până în sala vecină nu am de făcut decât un pas, ispita să vizitez expoziția organizată cu ocazia Conferinței e prea mare ca să nu cedez. Să trec prin dreptul tuturor standurilor îmi este însă imposibil - suprafața expozițională este incredibilă, cu mult mai mare decât terenurile de fotbal:





*


Dacă până acum am văzut ce am văzut și mi s-a părut extraordinar, ei bine, după masa de prânz asist și mă simt parte la ceva ce - percepem instinctual - nu ni se poate întâmpla decât o dată-n viață. Mergem să protestăm în fața Texas State Capitol (Parlamentul și biroul Guvernatorului Texasului) împotriva amenințării care plutește în aer, ca bibliotecile și sistemul de instrucție publică, în general, să primească bani mai puțin de la buget. Ne-am pregătit pentru manifestație încă de dimineață, de când am plecat de la casele/hotelurile noastre, îmbrăcându-ne toți în tricouri roșii...

Și începe ceea ce nu mi-aș fi putut imagina că se poate întâmpla, mai ales în acest mod:




















Astfel arăta zona din faţa Texas State Capitol la începutul protestului (album foto)


Şi albumul foto din timpul protestului propriu-zis


___________________
* Susan Schnuer - o Doamnă "de cinci stele", cum au numit-o bibliotecarii altui grup internațional, care i-au confecționat pernița din piele pe care o ține în mână - este incredibil de grijulie cu noi, să ne fie bine: anticipează nedumeriri încă nexprimate și răspunde zâmbind la orice întrebare pe care i-o adresăm, oricât de "la mintea cocoșului" e ceea ce nu știm.

N-am văzut-o niciodată enervându-se că sunt atâtea lucruri pe care trebuie să ni le explice precum unor copii, nu doar legat de program, ci și de călătorii, diverse lucruri care trebuie făcute și tot ce ne trece prin cap să întrebăm. În aeroporturile din Champaign, Chicago și Austin, Susan s-a comportat ca lider și deopotrivă bun tovarăș de drum lung, a spus cui trebuie că suntem grup de bibliotecari români și totul a decurs incredibil de ușor, n-am bâjbâit ca bezmeticii și nimeni nu s-a enervat.
Comportamentul impecabil al directoarei de la Mortenson Center, modestia ei și faptul că îi e străină "tehnica" românească a "nasului pe sus" mă conduce la inevitabile comparații și conștientizez pe deplin de ce - cum spuneam și în altă împrejurare - la școala pentru vulturi nu trebuie trimise rațe. E simplu de tot: pentru că organizațiile și oamenii sunt (con)duse înainte de vulturi, nu de rațe...  

(Valentin Smedescu, Austin)

2 comentarii:

  1. Nu ma asteptam ca pe langa lucrurile extraordinare pe care le-ati vazut, sa aveti prilejul sa luati parte si la un miting de protest in domeniu. E o mare diferenta fata de protestele de la noi, aici fel si fel de sindicate isi cer drepturile, iar in final totul este o mare debandada. Sunt cu totul de acord cu afirmatia legata de "vulturi",in tara sunt exemplare din ce in ce mai rare, norocul nostru este ca noi in judet, suntem (con)dusi inainte de "cineva" ce se incadreaza perfect la acest profil.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mercik, Cristina. Fac si eu ce pot ...ma bucur ca printre colegii bibliotecari valceni sunt multi oameni deosebiti, care isi fac "job-ul" cu daruire, fac cinste profesiei de bibliotecar, cu toate dificulatile in care ne aflam. Discutam si astazi cu un american - voi povesti despre asta - noi, pe langa ca trebuie sa ne facem cat mai bine ceea ce avem de facut, mai trebuie si sa explicam autoritatilor si publicului ca au nevoie de Biblioteca, sa luptam pentru ea ca si cum ar fi numai in interesul nostru. In lupta asta "armele" sunt inegale...

    RăspundețiȘtergere